Pe lângă duelul din teren al jucătorilor, Mihai Stoichiță și Ronny Levy au oferit de pe margine un adevărat recital tactic prin indicațiile și schimbările pe care le-au efectuat. Judecând după evoluția scorului, Urziceniul a pierdut, mai degrabă, două puncte. Recitalul antrenorilor de pe margine, Ronny Levy și Mihai Stoichiță, a început prin minutul 70. Mai întâi, stelistul a dat dovadă de viclenie și l-a schimbat imediat pe Szekely după un fault de „galben” al acestuia, în urma căruia putea să ia și „roșu”, dat fiind că mai fusese avertizat înainte. „Janos era nervos, era să fie eliminat și l-am înlocuit repede cu Arman Karamyan. Am evitat astfel să joc în zece oameni, ar fi fost greu să revin în joc și să forțez să câștig, pentru că nu mai puteam produce presiune în atac”, a recunoscut Stoichiță. După numai două minute, Unirea a reușit golul doi, iar Levy a mutat defensiv. L-a schimbat pe Semedo cu Ricardo. Normal, voia să păstreze rezultatul. „Lippi” a mutat riscant. A trecut de la 4-4-2 la 3-4-3, un modul ofensiv, care în pregătiri a dat rateuri. Tudose – out, iar Pepe Moreno – aruncat în coasta fundașilor centrali ai Unirii.
Levy, ca Olăroiu la Middlesbrough
Levy a replicat din nou, dar de această dată greșit. A introdus un fundaș central nerecuperat 100% după o accidentare, Galamaz, în locul unui atacant, Onofraș. În astfel de situații, se spune că e mai bine să nu sugrumi defensiva, ci să întărești mijlocul. Pentru că adversarul va veni cu toată echipa peste tine. Ceea ce s-a și întâmplat, golul lui Kapetanos picând exact în urma unui atac disperat al Stelei. Păstrând proporțiile, ceea ce a făcut Levy seamănă cu scenariul autodistructiv pe care Olăroiu l-a întreprins la Middlesbrough!
„După ce Unirea a înscris al doilea gol, am trecut la sistemul 3-4-3 și mi-a ieșit”,Mihai Stoichiță, antrenor Steaua
„Ce ne mai trebuia încă un fundaș la final, ca să ne călcăm pe picioare în careu?”, Un fotbalist de la Unirea Urziceni
„De ce n-o fi băgat un mijlocaș, ca să ținem mingea departe de poartă și să câștigăm meciul, nu știu. Cu Petrescu am fi avut nouă puncte acum”, Un fotbalist de la Unirea Urziceni
Intră Tall și Parpas cu Oțelul
La meciul cu Oțelul, linia de fund a Stelei ar putea fi compusă numai din achizițiile făcute în iarnă. Încurajat de faptul că sistemul 3-4-3 a salvat Steaua în finalul meciului de la Urziceni, dar ținând cont și de adversarul pe care îl va întâlni, Stoichiță ar putea utiliza acest modul și în partida cu Oțelul. Marile noutăți ar putea fi reprezentate de aparițiile în linia defensivă ale noilor achiziții Parpas și Tall (foto), în timp ce Janos Szekely ar putea absenta din primul „11”, urmând a fi menajat pentru partida cu Dinamo. „Șeptarul” stelist a acumulat șase „galbene” și va fi suspendat dacă primește încă un avertisment. În plus, Zapata are mari șanse de a-și recâștiga locul de titular în poarta echipei sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER